Finanţări Europene
A cincea ediție a Zilelor dezvoltării europene se derulează pe 6 și 7 decembrie la Bruxelles. 6.000 de participanți din întreaga lume schimbă idei despre cum poate fi abordată sărăcia și cum pot fi realizate obiectivele de dezvoltare. Un grup organizat de Parlamentul European a abordat drepturile copiilor în politica pentru dezvoltare.
În deschiderea ceremoniei, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a spus că dezvoltarea este o obligație pentru „popoarele Europei, popoarele celor mai puțin dezvoltate regiuni din lume și pentru generațiile viitoare, deoarece politica pentru dezvoltare este o investiție în propriul nostru viitor comun“.
Președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a arătat importanța mijloacelor inovatoare de finanțare. „Politica pentru dezvoltare a Uniunii Europene trebuie să modernizeze ajutorul“, a spus dumnealui.
„Trebuie să ascultăm copiii“
După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, protecția drepturilor copiilor a devenit un obiectiv specific în politica externă a Uniunii Europene. Hilde Johnson, director executiv adjunct la UNICEF, a arătat că „UE are o voce puternică pe scena lumii; puteți face o prioritate din drepturile copiilor în domenii importante: obiectivele de dezvoltare ale mileniului, securitate, schimbările climatice.“
Conform eurodeputatei franceze Eva Joly (Verzi), „vocea copiilor rămâne în general ne-auzită în dezbaterile și procesele de luare de decizii care le afectează viața“. Irlandezul Gay Mitchell, de la Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), a arătat că în multe țări în curs de dezvoltare copiii sunt cei care suferă cel mai mult. „Este cazul ca aceștia să afle de ce este nevoie pentru ca viața lor să devină mai ușoară; trebuie să ascultăm copiii“, a spus dumnealui.
Copiii sunt un element cheie în combaterea sărăciei
Socialista belgiană Véronique De Keyser a spus că lupta pentru drepturile copiilor este universală și chiar și Uniunea Europeană are probleme cu exploatarea copiilor. Dumneaei a identificat patru chestiuni centrale în ajutorul acordat de UE. Acesta trebuie să fie suficient, eficient, trebuie să consolideze structurile familiale și comunitare din jurul copiilor, iar implementarea ajutorului trebuie verificată pe teren.
„Copiii sunt un element cheie în combaterea sărăciei la nivelul mai multor generații“, a arătat Patrick Watt de la asociația „Salvați copiii“. Dumnealui a cerut Uniunii Europene ca în 2011 să abordeze dezvoltarea concentrându-se pe copiii.
Zilele dezvoltării europene au fost lansate în 2006. Organizate de Comisia Europeană și președinția Consiliului, acestea reprezintă cea mai importantă reuniune europeană privind provocările în domeniul dezvoltării. Printre temele abordate se numără schimbările climatice, apa, siguranța alimentară, drepturile omului, egalitatea de gen, democrația, comerțul echitabil și creșterea economică.














