Declarația făcută de Înaltul Reprezentant în numele UE cu ocazia Zilei internaționale pentru abolirea impunității în cazul crimelor împotriva jurnaliștilor, 2 noiembrie 2017

Cu ocazia Zilei internaționale pentru abolirea impunității în cazul crimelor împotriva jurnaliștilor, Uniunea Europeană salută activitatea jurnaliștilor, care scot la lumină abuzuri, aduc în atenția publicului larg acte de corupție și încălcări ale drepturilor omului și pun sub semnul îndoielii opiniile primite, adesea cu riscul de a se expune intimidărilor, violenței și morții. O presă independentă și liberă este temelia unei democrații participative și pluraliste și, totodată, un instrument care obligă guvernele să răspundă pentru acțiunile lor.

Orice atac la adresa jurnaliștilor este un atac la adresa democrației și a societăților pluraliste. Plătim un preț pentru informațiile pe care le avem: jurnaliștii sunt în continuare persecutați, deținuți sau chiar uciși, nu numai în situații de conflict armat, dar și pe timp de pace, inclusiv în Uniunea Europeană, așa cum am putut constata cu tristețe cu numai câteva săptămâni în urmă. Agresiunile la adresa jurnaliștilor și a actorilor din domeniul mediatic reprezintă nu numai un atentat asupra victimei lor, ci și o piedică în calea accesului nostru al tuturor la informații și idei de orice natură, atât în mediul online, cât și offline.

UE va continua să mobilizeze toate instrumentele de politică externă și financiare corespunzătoare pentru a îmbunătăți calitatea jurnalismului, a spori accesul la informații și a asigura libertatea de exprimare. UE are un rol fundamental în finanțarea Centrului european pentru libertatea presei și a mijloacelor de informare în masă și oferă protecție specifică prin intermediul programelor destinate apărătorilor drepturilor omului.

Condamnăm în termenii cei mai fermi orice asasinat, precum și orice act de violență, intimidare sau hărțuire la adresa jurnaliștilor și a altor actori din domeniul mediatic. Cerem autorităților statale să își onoreze obligațiile internaționale protejându-i pe jurnaliști împotriva intimidării, a amenințărilor și a violențelor, indiferent de sursa acestor acte – guverne, autorități judiciare, religioase, actori economici sau organizații infracționale. Orice suspiciune de asasinat, maltratare, amenințare sau atac la adresa jurnaliștilor, în care sunt implicați actori statali sau nestatali, ar trebui să facă prompt obiectul unei investigații eficace și independente, care să vizeze urmărirea penală a autorilor unor astfel de acte și aducerea lor în fața justiției. Impunitatea pentru aceste crime constituie o lovitură grea dată democrației și drepturilor fundamentale, cum ar fi libertatea de exprimare.