145 milioane de euro pentru interconectarea feroviară a estului și sudului Europei

145 milioane de euro din Fondul de Coeziune vor fi alocați pentru investiții în îmbunătățirea conexiunilor de cale ferată dintre localitățile Križevci, aflată în centrul țării, și Dugo Selo, în apropierea capitalei croate Zagreb. Secțiunea face parte din coridorul mediteranean din cadrul Rețelei transeuropene de transport, ce leagă Croația de țările vecine, Ungaria și Slovacia, precum și sudul Europei de est, din Spania până la granița cu Ucraina.

Comisarul pentru politică regională, Corina Crețu, a declarat: "UE investește în îmbunătățirea conexiunilor care leagă Croația de vecinii săi, în cadrul rețelei strategice de transport pan-european. Acest proiect, care promovează un transport ecologic în această țară, va contribui în mod direct la creșterea economică, prin facilitarea atât a transportului de mărfuri, cât și a turismului."

Proiectul include renovarea și dublarea căilor ferate dintre cele două localități, lucrări la stațiile de cale ferată, modernizarea sistemelor de telecomunicații și de semnalizare, precum și construirea a infrastructurii rutiere adiacente (precum poduri, tunele sau șosele), pentru a asigura un mai bun acces la rețeaua feroviară.