Duminică, în Tunisia au avut loc alegeri pentru o Adunare Constitutivă. Prezența la urne a fost foarte ridicată. Este foarte probabil ca victoria să revină partidului islamic Ennahda. Eurodeputatul italian Gabriele Albertini de la Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), șeful misiunii Parlamentului European de observare a alegerilor din Tunisia, ne-a acordat un interviu.
Domnule Albertini, ați observat alegerile tunisiene. Cum s-au derulat acestea? Au respectat normele democratice?
Cum arată și bilanțul preliminar al misiunii de observare, organizarea a fost aproape perfectă, s-a respectat transparența. Doar în câteva cazuri, în birourile de vot au fost prea puțini agenți, de aceea alegătorii au fost nevoiți să aștepte.
O remarcă minoră: înscrierea în birourile de vot poate fi ameliorată în următoarele alegeri legislative. Dar, în general, bilanțul este satisfăcător.