Parlamentul în favoarea unor norme minime privind sancțiunile pentru corupție
Deputații europeni solicită, într-o rezoluție adoptată joi, stabilirea de norme minime atât privind definirea corupției, cât și pentru sancțiunile aplicabile. În plus, ei cer statelor membre un angajament politic clar pentru punerea în practică a acestor norme.
Pierderile provocate de corupție se ridică la 120 miliarde de euro pe an, o sumă similară cu bugetul anual UE. În contextul actualei crize economice din multe state membre, măsurile anti-corupție sunt cu atât mai urgente.
Parlamentul European solicită Comisiei să prioritizeze lupta împotriva corupției și să emită rapoarte anticorupție intermediare până la sfârșitul anului 2012, adică mai devreme decât propunerea inițială a Comisiei, prezentate în luna iulie a.c.
Sancțiuni - norme europene
Având în vedere dimensiunea transfrontalieră a corupției, Parlamentul dorește o definiție a corupției la nivel european, dar și norme minimale privind sancțiunile aplicate. Totodată, reguli armonizate sunt necesare pentru protecția persoanelor care denunță abuzuri (inclusiv a protecției împotriva proceselor intentate pentru calomnie și defăimare și a acuzațiilor în penal) și incriminarea îmbogățirii ilicite, sa arată în textul rezoluției PE.
Parlamentul cere Consiliului să asigure angajarea politică, în prezent inexistentă în unele state membre, necesară pentru combaterea corupției și să implementeze măsurile adoptate de Comisie prin pachetul său anti-corupție.
Raportarea măsurilor anti-corupție
Comisia Europeană a promis că va elabora noi rapoarte anti-corupție, care vor oferi o imagine completă a tuturor eforturilor și obiectivelor atinse, dar care vor identifica și vulnerabilitățile din cele 27 de state membre în vederea eliminării deficiențelor în domeniul luptei anti-corupție.
Pentru combaterea corupției ar trebui să existe o mai mare transparență în ceea ce privește tranzacțiile financiare, în special cele care implică așa-numitele jurisdicții off-shore din interiorul UE și din alte părți ale lumii, opinează deputații europeni.
Corupția în politică și mass-media
În rezoluția adoptată azi, Parlamentul lansează un apel către toate instituțiile UE și statele membre pentru a îmbunătăți transparența, de exemplu prin elaborarea unor coduri de conduită sau îmbunătățirea celor deja existente, cuprinzând cel puțin norme clare cu privire la conflictul de interese. Acestea ar trebui să desfășoare "acțiuni de prevenire și combatere a corupției care se infiltrează în mediile politice și în rândul mijloacelor de comunicare în masă, inclusiv prin mărirea transparenței și intensificarea supravegherii finanțărilor și a fondurilor".
Cetățenii europeni consideră corupția o problemă gravă
Patru din cinci cetățeni UE consideră corupția drept o problemă gravă în statul membru de origine (Eurobarometrul 2009 privind atitudinea europenilor față de corupție) și 88% dintre respondenții din cadrul consultării publice din 2008 privind Programul de la Stockholm consideră că UE ar trebui să facă mai mult în ceea ce privește lupta anti-corupție.





















Comentarii (0)