Ombudsmanul European, domnul Nikiforos Diamandouros, și-a prezentat raportul anual pentru 2010 pe 27 octombrie în plenul Parlamentului European, la Strasbourg. Deputații europeni l-au felicitat pe Ombudsman pentru succesul activității sale de anul trecut, deplorând însă numărul mare și în creștere al plângerilor împotriva Comisiei. Domnul Diamandouros ne-a vorbit despre activitatea sa într-un interviu.
Domnule Diamandouros, în 2010, europenii v-au trimis mai puține plângeri decât în anul precedent. De ce?
Mulți cetățeni nu înțeleg ce probleme țin sau nu țin de domeniul meu. 70% din plângerile pe care le primesc ar trebui să ajungă, de fapt, la Ombudsmanii naționali. Pentru ca eu să abordez o petiție, aceasta trebuie să îndeplinească două condiții: să trateze încălcarea unei legi UE de către o instituție UE. Pentru evitarea acestei confuzii, mi-am recreat site-ul web, care include acum un ghid interactiv ce oferă răspunsuri despre plângerile potențiale. Plângerile ne-admisibile au scăzut cu 23%, fapt care reprezintă un succes.