Romanian Bulgarian Catalan Croatian Czech Danish Dutch English Estonian Filipino Finnish French German Greek Haitian Creole Hungarian Irish Italian Latvian Lithuanian Norwegian Polish Portuguese Slovak Slovenian Spanish Swedish
Get Adobe Flash player

Un control mai strict asupra agenţiilor de rating

Joi, 17 Noiembrie 2011 / Accesări: 198 / Comisia Europeană

Un control mai strict asupra agenţiilor de rating

UE propune supravegherea mai atentă a agenţiilor de rating, în contextul măsurilor de reformare a pieţelor financiare.

Încă de la începutul crizei economice, UE a introdus reforme destinate să amelioreze reglementarea pieţelor financiare şi să îi protejeze pe investitori.

Una dintre ele prevedea monitorizarea mai atentă a agenţiilor de rating pentru ca acestea să reducă posibilele conflicte de interese, să devină mai responsabile şi să le ofere mai multe informaţii investitorilor. În prezent, agenţiile de rating sunt supravegheate de noua Autoritate europeană pentru valori mobiliare şi pieţe (AEVMP), care le poate penaliza dacă încalcă regulile.

Nevoia de reglementări mai stricte

Totuşi, criza datoriilor cu care se confruntă zona euro a scos în evidenţă necesitatea de a acţiona şi mai ferm în anumite direcţii. În acest sens, Comisia propune noi măsuri menite să contribuie la stabilizarea pieţelor financiare şi la o mai bună informare a investitorilor cu privire la riscul de credit.

Misiunea agenţiilor de rating constă în evaluarea riscului de credit, de exemplu a celui asociat investiţiilor în obligaţiuni emise de o companie sau de o ţară. Această evaluare poate avea un impact imens. Retrogradarea ratingului unei ţări poate duce la creşterea dobânzilor, situaţie în care ţara în cauză nu mai poate împrumuta bani decât cu costuri foarte mari.

Măsurile propuse de Comisie ar urma:

  • să limiteze încrederea exagerată acordată ratingurilor – instituţiile financiare nu se vor mai baza atât de mult pe evaluările agenţiilor de rating al creditelor în momentul în care vor decide ce investiţii doresc să facă. Aceasta înseamnă că vor fi nevoite să realizeze propriile evaluări. La rândul lor, agenţiile vor trebui să ofere mai multe detalii legate de modul în care evaluează riscul de credit.
  • să impună o evaluare mai frecventă a ratingurilor de ţară – agenţiile vor trebui să actualizeze ratingurile ţărilor UE de două ori pe an (nu o dată, aşa cum se întâmplă în prezent). Pentru a se evita perturbarea pieţelor, ratingurile de ţară ar urma să fie publicate numai după încheierea zilei lucrătoare şi cu cel puţin o oră înainte de deschiderea locurilor de tranzacţionare în UE.
  • să garanteze independenţa - emitenţii de obligaţiuni vor trebui să schimbe agenţia care le evaluează riscul de credit cel puţin o dată la 3 ani. Mai mult, în cazul instrumentelor financiare complexe structurate, evaluările vor trebui efectuate de către două agenţii de rating diferite. Acţionarii semnificativi ai unei agenţii de rating nu vor putea fi în acelaşi timp acţionari semnificativi ai unui concurent.
  • să responsabilizeze agenţiile de rating – investitorii vor putea intenta acţiuni în răspundere civilă dacă au motive să creadă că o agenţie a încălcat, voit sau nu, reglementările europene.

Dacă vor fi aprobate de guvernele naţionale şi de Parlamentul European, propunerile Comisiei ar putea intra în vigoare la sfârşitul anului 2012.

Social Bookmarks

Comentarii (0)

Lăsați un comentariu

Comentați ca și oaspete.

Renunțați Trimitere comentariu...

Contacte utile

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Reţele partenere

Banner
Banner

Parteneri Media

Banner
Banner
Banner

Ştiri


Frontex: noi puteri de control, inclusiv pentru drepturile omului

Frontex, agenția UE pentru controlul frontierelor creată în 2004, va numi un inspector care să verifice dacă controalele la frontiere respectă drepturile omului, conform modificărilor mandatului acestei agenții adoptate marți de Parlament. Agenția va putea deține sau închiria propriile active și nu va mai depinde astfel de angajamentele statelor membre.

Noile reguli privind Frontex au fost adoptate cu 431 de voturi pentru, 49 împotrivă și 48 de abțineri.

Citeşte mai departe...

Care sunt avantajele centrului?
 
095239
aziazi12
ieriieri280
săptămâna curentăsăptămâna curentă705
luna curentăluna curentă3933
din 27.06.2009din 27.06.200995239